Sănătate
Oricine a consumat măcar o dată ceaiuri din plante a constatat ca aroma deosebită pe care o au este încântătoare. Dincolo de acest fapt, ceaiurile din plante aduc însă și beneficii uimitoare pentru sănătate. Beneficiile sunt foarte cuprinzătoare și complet naturale, ajutând la orice, de la refluxul gastric la nivelul fluctuant al zahărului din sânge, de la crampe la stomac până la depresie.
Ca mod de preparare, ceaiurile din plante se consumă de obicei sub forma infuziilor. Aceste varietăți de ceai se pot prezenta sub forma de frunze uscate, bucăti de fructe coapte, ierburi, flori sau alte părți din plante care oferă o aromă unică băuturii, garantând în același timp și beneficii pentru sănătatea consumatorilor. Diferența între ceaiurile din plante și alte forme de ceai constă în faptul ca acestea nu au un conținut atât de ridicat de cafeină. Cu un gust minunat, ușor de băut, fiind realizate dintr-un singur ingredient sau dintr-un mix de ingrediente, acestea au drept rol hidratarea, revigorarea și menținerea unei stări optime de sănătate.
Atât din punct de vedere terapeutic, cât și medicinal, consumul de ceaiuri din plante este mai mult decat indicat.
De ce? Motivele sunt enumerate în continuare.
Cantitatea recomandată de plante pentru a obține un ceai cu o savoare deosebită este de 1 linguriță pentru fiecare ceașcă. Excesul de ierburi adăugate nu este recomandat din simplul motiv ca aroma poate deveni mult prea concentrată, iar gustul poate căpăta o tentă amăruie.
Enumerarea tuturor plantelor ce pot fi folosite pentru a prepara ceai, alături de beneficiile pe care le oferă, ar fi destul de dificilă. Vom trece în revistă câteva plante uzuale din care poate fi preparat ceai, alături de câteva beneficii definitorii:
Aceste plante reprezintă doar câteva exemple de ceaiuri cu beneficii uimitoare pentru sănătate. Atenție însă, anumite plante nu sunt recomandate femeilor însărcinate, iar unele pot produce supraîncălzirea corpului.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.