Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt foarte răspândite în zona mediteraneană a Europei și în Europa de Nord-Est. Aparțin familiei Asteraceae, fiind o specie de erbacee anuale, cu flori galbene. Aceste plante își mențin florile aproape toată perioada anului, închizându-le noaptea și deschizându-le în zori de zi.

Florile de gălbenele au în compoziția lor saponozide, mucilagii, carotenoide (aprox. 3,5%), alcooli triterpenici, flavonoizi și glicozizi flavonici, steroli, taninuri, ulei volatil (cca. 0,02%), substanţe amare, urme de ulei volatil (sesquiterpene oxigenate), vitamina C, acid malic, săruri minerale si substanţe proteice.

Gălbenelele sunt  plante anuale ce înfloresc din luna mai până în luna septembrie.
Perioada de recoltare: se recoltează florile de gălbenele fără codițe când sunt complet dezvoltate. Recoltarea gălbenelelor se face 4-5 zile la rând, după ce se ridică roua și până seara. Se pun la uscat în straturi subțiri, la umbră.

Pentru uz intern gălbenelele au un efect terapeutic remarcabil în tratarea unor boli ca ulcerul gastric și duodenal, ictere, ulcerații canceroase, hemoroizi, inflamații ale colonului sau boli de ficat.
Ca uz extern folosiți cu încredere gălbenele sub formă de tincturaă de galbenele, ceai de gălbenele, infuzie sau alifie de gălbenele pentru tratarea unor afecțiuni ca micozerăni purulente, acnee, leucoree, arsuri, leziuni ulceroase ale sânilor, cancerul mamar și al pielii.

Pentru infuzia cu galbenele se pun 2 lingurițe cu vârf de floare uscată de gălbenele în 350 ml apă clocotită. Din infuzie se bea căldut ceaiul de trei ori cu jumate de oră înainte de a lua masa.  O infuzie mai puternic concentrată se face din 4 linguri de flori de gălbenele la 250 ml apă din care se beau 3 lingurițe pe zi.

Dacă se beau două-trei căni de ceai de gălbenele pe zi, între mese, obținem un  efect excelent în tratarea gastritei hiperacide și a ulcerului gastroduodenal.  Ceaiul de gălbenele mai are proprietatea de a calma durerile menstruale, mai ales la persoanele anemice.

Compresele cu infuzie de gălbenele activează tenurile uscate.  Ceaiul de gălbenele mai este recomandat la tratarea icterului, ulcerului și leziunilor  uterine.

Florile de gălbenele sub formă de băi, cataplasme sau tinctura se folosesc și ca pansament pentru rănile care se vindecă mai greu, cum sunt ulcerațiile,  plăgile  cu puroi,  arsuri,  degerături, acnee și eczeme,  deoarece principiile active din gălbenele au proprietați de a stimula circulația sângelui la nivelul țesuturilor, grăbind astfel cicatrizarea și vindecarea rănilor.

 

 

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Adaugă comentariu

ro_RORomanian