POVESTEA CEȘCUȚEI DE CEAI

Într-o zi, un cuplu în vârstă călătorind în Anglia, intră într-un magazin de antichități pentru a cumpăra ceva frumos cu ocazia aniversarii a 25 de ani de căsătorie. Atenția femeii fu imediat atrasă de o superbă ceșcuță de ceai și rugă vânzătorul să i-o arate. Numai că ceșcuța de ceai era mai specială decât își imagina femeia: începu să vorbească, spre marea surprindere a celor doi, îi spuse:

Dar n-am fost de la început o ceșcuță de ceai. Acum mult timp eram doar un bulgăre de argilă roșie, fără vreun rost anume. Atunci, m-a văzut un olar, m-a luat ăi m-a tot bătut, m-a tot frământat, m-a tot rulat, în timp ce eu strigam: Lasă-mă, mă doare! Nu-mi place, nu face asta! Însă olarul a spus: Încă nu!

Și nu s-a terminat aici: m-a așezat pe o roată și m-a învârtit, m-a tot învârtit, m-a învârtit în continuu, amețisem până mi se facuse rău! Și iar i-am zis: Oprește-te, am amețit, mă simt rău! Dar olarul, liniștit, a spus: Incă nu!

Apoi iar m-a frământat, m-a lovit, m-a aruncat și m-a modelat dându-mi forma pe care o vroia el. Și m-a băgat într-un cuptor fierbinte, era atâta căldură, simțeam că nu mai suport! Am vrut să scap din cuptor, am lovit ușa, am tot strigat disperată, l-am rugat în lacrimi: Scoate-mă de aici, te rog, nu mai pot! Dar olarul a zis iar: Încă nu!

Și tocmai când credeam că o să mor de durere în cuptorul ăla, ușa s-a deschis și olarul m-a scos de acolo. M-a așezat cu grijă pe un raft și am început să mă răcoresc. Mă simțeam atât de bine, în sfârșit s-a terminat calvarul, gândeam în sinea mea.

Dar nu se terminase: iar m-a luat, m-a periat, m-a colorat cu tot felul de vopseluri – mirosea îngrozitor, mi se facuse rău. Am strigat: Lasă-mă, te rog, ai milă de mine, nu mai pot! Dar olarul a zis: Incă nu!

Și credeți că s-a terminat calvarul meu aici? Nu, m-a aruncat din nou în cuptor, numai că de data asta era două ori mai cald! Și iar l-am implorat cu ochii în lacrimi: Te rog, scoate-mă de aici, nu mai pot! De data aceea am crezut că nu mai scap, atât de rău era. Însă tocmai când eram gata să renunț, olarul m-a scos de acolo, m-a așezat iar pe raft și am început să mă răcoresc, să mă simt bine.

Dar mă gândeam eu că nu scap aăa usor, oare ce avea de gând să-mi facă în continuare? După un timp, mi-a arătat o oglindă ăi mi-a spus: Uită-te, aceea ești tu!

M-am uitat în oglindă și am exclamat: Aceea nu pot fi eu! Este atât de frumoasă! Sunt atât de frumoasă!

Iar atunci, olarul mi-a spus: Știu că ai suferit, ai plâns și te-a durut când ai fost frământată, rulată și lovită, dar dacă ai fi rămas un bulgăre de argilă te-ai fi uscat. Știu că ai amețit rău când te-am învârtit pe roată, dar dacă m-aș fi oprit, te-ai fi rupt în bucățele. Știu că te-a durut și a fost foarte cald în cuptor, dar dacș nu te-aș fi pus acolo, te-ai fi crăpat. Știu cățti s-a făcut rău de la mirosul vopselurilor, însă dacă nu te-aș fi periat și nu te-aș fi colorat peste tot, nu te-ai fi călit cu adevărat și nu ai fi avut strălucirea pe care o ai acum și care va fi văzută de toată lumea. Iar dacă nu te-aș fi băgat și a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit. Acum ești întreagă, puternică și frumoasă.

Probabil că v-ați dat seama deja care este morala acestei povestiri: atunci cand ți se pare că viața te lovește, te frământă, te aruncă dintr-o parte în alta și suferi peste puterile tale, de fapt te întărește, ca să poți deveni o persoana puternică și să poți străluci în lume cât de mult poți, mai mult decât crezi tu că poți.

Așa că, data viitoare când întâmpini astfel de momente, fă-ți un ceai, bea-l din cea mai draguță ceașcă și gândește-te la această poveste.